DimineataCu grele răsuflete apele dorm,Pe lanuri dorm spicele grele,Asupra pădurii veghează de susCetatea eternelor stele.Luceafărul bňlnav în lumea de-ngheţClipeşte din gene molatic,Când dorul pribeag, de pe-o creastă de ulm,Şi-l geme porumbul sălbatic...În geamăt se-nalţă durerea la cer,Câmpii de lumini să-nfioare,Luceafărul simte văpaia arzândŞi tremură, bietul, şi moare.Cu ochii plânşi, stelele toate se ducPe patul de nori să se culce;Din dragostea stinsă în neguri de zăriLin picură liniştea dulce.În taina tăcerii porneşte-se vântSă mângâie trestia-n vale,Pe-ascuns o sărută, dar dragostea luiO văd licuricii din cale.Şi-o spun licuricii la frunze de soc,Şi socul pădurii o spune,Şi frunzele toate grăbite tresarŞi-ncepe pădurea să sune.Se duce iar vântul, pribeagul drumeţ,Sfios fâlfâind din aripă,Din doru-i aprins şi în veci călătorO doină domol se-nfiripă.Şi doina o cântă alunii din crângŞi-o tremură-n murmur izvorul,Şi doina trezeşte şi turma din deal,Şi turma trezeşte păstorul.Din funduri de peşteri vin umbre şiragS-asculte amarul cântării,De patima doinei şi umbrele mor,Cu lacrimi plâng genele zării.Şi doina se zbate, şi frunzele plâng,Şi codrul prelung se-nfioară,Când, iată, prin neguri cu sârg străbătândO rază solie coboară:Deschideţi larg poarta, cărunţilor brazi,Să vie-mpăratul măririi,Se mângâie jalea nestinsului dor,Să-mpace durerile firii...
Astept primavara.Soarele,inca palid si lipsit de vlaga, incet se iveste de sub norii cenusii,aruncandu`si sulitele inspre mine.Vantul adie usor,dar nu`mi trezeste fiori de gheata.Uneori,simt un aer racoros,cu miresme glaciale,dar ceva se schimba treptat.Devine mai placut,devine mai bland.Precum urmele de zapada incep sa dispara,tot astfel m`i se topesc si simturile inghetate de pana acum.Incep usor sa prind viata,sa ma trezesc din somnul adanc de iarna,de nostalgie si apatie.Imi rotesc ochii imprejurul cerului albastru si schitez un zambet pe a mea fata,incercand sa vad dincolo de infinit.Mai e putin pana cand natura se dezmorteste si prinde vigoare.Acel verde sanatos si acel miros de puritate,imi va patrunde fiecare por,ma va dezveli de lenea aspra si imi va reda energia de odinioara.Abia astept trezirea.Abia astept primavara!
Dupa un chef nebun de nimic,m`am asezat pe scaun si gandurile au inceput sa`mi zboare.Intr`un final,dupa lungi calatorii,am realizat ca nu am cunoscut pe nimeni,cu care sa am multe lucruri in comun,sau sa am aceleasi gusturi.Sa fie ca mine!Mai ales cand vine vorba de fete.Pot spune,cu multa parere de rau,ca niciodata nu am avut o prietena adevarata,cu toate ca mi`am dorit mereu.Si inca imi doresc sa o gasesc!Mereu am avut multe cunostinte,multi colegi,amici,prieteni,iubiti,dar sexul feminin lipseste cu desavarsire din viata mea personala.In afara de mama mea,nici o femeie nu s`a ridicat asteptarilor.Nici nu trebuia.Nu am stabilit standarde,nici limite.Invidia nu lasa loc prieteniei.Este singura concluzie la care am ajuns.In 20 de ani,n`am reusit sa intalnesc acea femeie,care sa nu ma examineze din cap pana in picioare,sa nu aiba ifose,in ideea ca poate va reusi sa fie deasupra mea,sa nu fie in concurenta in orice-de la haine pana la inteligenta-,sa nu fie rautacioasa sau invidioasa,sa nu fie prefacuta sau sa nu ma barfeasca.Oare nu exista nici o fiinta pe aceasta planeta care sa aiba ceva in comun cu mine?De ce oare nu o intalnesc?Sunt oare chiar atat de dificila?Sau pretentioasa?Nu vroiam altceva decat o legatura bazata pe incredere,sustinere si dragoste.Se pare ca oamenii nu mai vad dincolo de imagine.Mi`ar placea sa iubesc o femeie pentru ceea ce poate fi.O adevarata prietena!
Sa fie a mea,iar eu sa fiu a ei!Doar noi doua!Inca astept sa o intalnesc.
