Love is blind

Tu stii ce este iubirea?

Intre vis si realitate

De cateva zile,sunt prinsa intr`o stare de visare.Mi`am cufundat nasul in carti,sperand sa ma desprind de realitate,fapt care mi`a reusit in cele din urma.Incerc din rasputeri sa ma uit dincolo de acele pagini tiparite,sa vad,sa simt cu adevarat acele trairi,sa intru in pielea personajului.

De multe ori ,simt ca ma cutremura un intens deja`vu.Experiente traite intr`un alt timp,locuri vazute inca odata,lucruri stiute fara voia mea,sunt toate dovezi ale unei vieti anterioare.Mereu am avut o oarecare indoiala si nu tind a crede in paranormal.M`am axat pe teoriile stiintei,pe dovezi reale.Din acest considerent a rezultat "credinta" infidela in Dumnezeu.Totusi,e o latura a mea care incearca sa gaseasca raspunsuri,dincolo de stiinta care nu e inca atat de evoluata pentru a`mi satisface setea de cunoastere.

Uneori,in viata t`i se intampla lucruri inexplicabile si incerci sa le descifrezi,apeland la orice resurse posibile.In cazul meu,nu pot spune ca am avut parte de experiente ciudate sau iesite din comun,ci doar acest sentiment care ma pandeste de`a lungul timpului,acest deja`vu - iar aici nu ma refer la amintiri sau trairi apuse din viata mea.

Sunt anumite locuri care le`am visat,fara sa le fi vazut vreodata,iar atunci cand drumul vietii m`a dus acolo ,stiam ca nu le vazusem niciodata ,decat in visurile copilariei.Sunt acele sunete clasice,care imi vibreaza inima ori de cate ori le aud.Sunt acele rochii ,coafuri si palarii de epoca,pe care mereu le`am considerat normale si potrivite mie.Stiam cu siguranta, ca intr`un alt timp, eu insami fluturam rochia imensa, din voaluri de dantela,printr`o gradina de o frumusete extraordinara,al unui palat ce domina maret asupra ei.Sunt acele tablouri si portrete ale conteselor si damelor de companie,de care nu`mi pot dezlipi ochii.

Zana sau nu,ducesa sau nu, niciodata nu voi stii.Un lucru insa e cert...aceste clipe de incertudine ma vor bantui,fara a`mi afecta viata si mereu imi vor trezi intrebari fara raspunsuri.Deocamdata raman la ce sunt.Raman eu!

Mihai Eminescu - Trecut-au anii..

Trecut-au anii...

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea... mă-ntunec!

Martie

Te`am asteptat cu bratele dechise,sa`mi dai caldura ta,sa ma strangi de mana rece si sa ma plimbi prin ale tale basme. Mi`a fost frig fara tine.Mi`a lipsit caldura ta.
Pulsul imi era incetinit,sangele imi lipsea din vine si deseori simteam o prabusire aspra pe asfaltul rece.Eram lipsita de putere si secata de energie,ca o floare fara vlaga.
Dar acum esti aici,sa`mi dai vigoarea de alta data si sa topesti gheata care m`a impietrit parca de o eternitate .Esti aici sa ma scoti din amorteala,sa ma trezesti din somnul adanc si sa`mi redai energia dupa care tanjesc atat de mult.

Bine te`am gasit primavara!

Octavian Goga - Dimineata

Dimineata

Cu grele răsuflete apele dorm,
Pe lanuri dorm spicele grele,
Asupra pădurii veghează de sus
Cetatea eternelor stele.
Luceafărul bňlnav în lumea de-ngheţ
Clipeşte din gene molatic,
Când dorul pribeag, de pe-o creastă de ulm,
Şi-l geme porumbul sălbatic...

În geamăt se-nalţă durerea la cer,
Câmpii de lumini să-nfioare,
Luceafărul simte văpaia arzând
Şi tremură, bietul, şi moare.
Cu ochii plânşi, stelele toate se duc
Pe patul de nori să se culce;
Din dragostea stinsă în neguri de zări
Lin picură liniştea dulce.

În taina tăcerii porneşte-se vânt
Să mângâie trestia-n vale,
Pe-ascuns o sărută, dar dragostea lui
O văd licuricii din cale.
Şi-o spun licuricii la frunze de soc,
Şi socul pădurii o spune,
Şi frunzele toate grăbite tresar
Şi-ncepe pădurea să sune.

Se duce iar vântul, pribeagul drumeţ,
Sfios fâlfâind din aripă,
Din doru-i aprins şi în veci călător
O doină domol se-nfiripă.
Şi doina o cântă alunii din crâng
Şi-o tremură-n murmur izvorul,
Şi doina trezeşte şi turma din deal,
Şi turma trezeşte păstorul.

Din funduri de peşteri vin umbre şirag
S-asculte amarul cântării,
De patima doinei şi umbrele mor,
Cu lacrimi plâng genele zării.
Şi doina se zbate, şi frunzele plâng,
Şi codrul prelung se-nfioară,
Când, iată, prin neguri cu sârg străbătând
O rază solie coboară:

Deschideţi larg poarta, cărunţilor brazi,
Să vie-mpăratul măririi,
Se mângâie jalea nestinsului dor,
Să-mpace durerile firii...