Pagini

joi, 11 aprilie 2013

Ganduri marete

Dimineata. Ploaie, vant si aer rece. M-am trezit acum trei ore, stau la birou cu cana in mana si inca ma decid sa ma apuc de ceva, avand in vedere ca mi-am scris in agenda care zace pe birou cu paginile albe, un plan de actiune pe care va trebui sa-l pun in aplicare in urmatoarele luni. Pacat ca ambitia dispare atunci cand lenea se instaleaza cu atata viclenie.

De ceva vreme, ma tot intreb ce ar fi daca m-as apuca sa scriu ? Stiu, sunt foarte plictisita de cand am sosit acasa din ultima mea excursie, timpul liber fiind in favoarea mea de cand am demisionat. Ar trebui sa ma ocup de lucrarea de dizertatie si sa ma gandesc serios la viitorul si cariera mea, in loc sa inventez tot felul de pretexte si preocupari care nu imi sunt de nici un folos in viata. Dar cine are timp de asemenea prostioare la varsta asta? Prezint simptome acute de astestie de primavara.

Dar de unde sa incep? Oare am talentul, ambitia si inspiratia necesara? Eh, nu e nevoie de asa ceva, mi-am zis, din moment ce o sa fie un jurnal de memorii datat din momentul nasterii mele si care se va incheia probabil cand voi muri. Cu siguranta va fi unul plictisitor, cu iz dramatic si chiar din aceasta cauza il voi pastra in sertar pana cand hartiile se vor ingalbeni , dar scriindu-mi amintirile in ordine cronologica pe o foaie de hartie si nu doar atat, ci si istorisiri, povesti si basme despre persoanele care au fost in viata mea, de la mama mea pana la ultimul cersetor de pe strada care mi-a cerut o tigara, am sa scap de groaza, care ma bantuie ca o stafie, de a uita tot ce a fost frumos pe parcusul vietii. Constant, am obsesia de a rascoli trecutul de dragul amitirilor si de teama uitarii.

Bun, dar de ce scriu aici pe blog? Initial, am vrut sa deschid acel caiet pentru a-mi incepe "scrierile si schitele ", dar am un sentiment ca voi folosi mai multe caiete pana ce intr-adevar va iesi o poveste reusita. Asadar, am recurs la indispensabilul laptop, mai exact la un program de editare si compunere, unde pot sterge de cate ori vreau, sa incep proprozitii fara sfarsit, sa las spatiu acolo unde trebuie sa ma gandesc si in acest fel  voi economisi timp,efort si bani. Al doilea motiv ar fi faptul ca de foarte mult timp nu am mai deschis aceasta pagina de web . Cu ocazia asta poate se va renaste in mine pasiunea de a scrie si voi acorda mai multa atentie atat blogului cat si continutului, care de fapt pentru mine nu au contat niciodata.

E stupid, banal si cel mai probabil voi ramane la scriele mele fara noima aici, unde nimeni nu intelege, nu ma cunoaste, aici unde si eu mi-am pierdut cu mult timp in urma interesul de a scrie. Oamenii sunt prea preocupati barfa mondena, stirile zilnice sau alte retele de internet decat sa citeasca gandurile unei fete lipsite de ocupatie. Oricum, sper ca ceea ce mi-am propus va da roade sau cel putin imi va satisface nevoia, dar pana atunci ma duc sa vad ce urmeaza pe lista din agenda ...

sâmbătă, 7 iulie 2012

The key of survival

Be yourself. Live to the full because it's a one time opportunity.

Be creative. Let your imagination play.

Discover. It's a wilderness out there.

What you did/have is perfect. Only you have to like it.

Be proud of your beauty, intelligence and perspective.

If you feel different from the rest, don't be ashamed.

Your normality is another's craziness.

Don't compare. Everyone and everything is unique.

Find happiness in your dreams, likes, pleasures, details.

Detach yourself from people. The most important person is you.

Feel the music within every vibe n sound.

Art is whatever you want it to be. Its endless.



Your mind is the door. Find the key to open it.

miercuri, 4 aprilie 2012

Blestemata aprilie

Istoria se repeta. Pe cat de mare e euforia indusa de ciripitul pasarilor si razele soarelui , pe atat golul launtric se adanceste. Acelasi mix de sentimente ma paleste de trei ani incoace care imi strica lent creierul, neuron cu neuron ; imbinare ridicola de incantare absurda otravita de gustul amar al neputintei. E ciudat sa constientizez ca pana la urma nu e nimic grav , nu imi afecteaza viata si imi pot vedea de drum fara nici o piedica , ba dimpotriva , sunt mai libera ca niciodata , si in acelasi timp sa simt o imobilitate fata de viitor.

A fost usor atunci cand eu am fost cea care mi-am luat la revedere , luand emotiile si curiozitatea pe noul drum pe care aveam sa il urmez, era simplu sa stiu ca ma asteaptau situatii care imi vor spala mintea temporar si aveam sa fiu in permanenta activitate uitand de chinuitoarea aprilie. Nu vreau sa ma repet , am scris povestioara ( cazul unu ) la momentul respectiv.


Prierul trecut - cat de ironic - a fost ceva mai domol , fiind nevoita doar sa infrunt adevarul distantei care ne desparte ( cazul doi ) si sa ma trezesc la realitate. Chiar daca a fost un an in care am buimacit in speranta , atasarea sentimentala nu a fost intesificata din moment ce a fost imprevizibila si nepremeditata. Oricum a urmat vara in care din nou avea sa se intample acelasi lucru, diferit doar in timp, spatiu si persoana.


De atunci si pana acum, in derularea cazului trei , am aflat ca vei pleca , probabil pentru totdeauna . Inevitabilul s-a produs din nou si eu bat pasul pe loc. Nici de data asta nu pot pleca , raman sa culeg frimituri de amintiri scuturate de prin parti. Nu ma doare faptul ca nu o sa mai fii , teoretic nu ai fost niciodata , practic te aflai pe aceasi zona teritoriala , dar ma roade interiorul ca nu eu sunt cea care imbratiseaza noutatea.


Cazurile sunt mult diferite , avand totusi caracteristici asemanatoare , petrecute intr-un interval relativ scurt. Momentul in care se va genera consecinta sau efectul ultimului caz , cu siguranta nu va coincide cu al meu , pentru ca atunci cand te vei intoarce , eu voi fi cea care pleaca . Am mai facut-o si o voi face din nou. Sunt trista ca raman pe loc , prinsa intr-un cerc al nerealizarii sentimentale cu gandurile din nou tulburate , dar am invatat sa am rabdare , sa tin sub control pasiunea trecatoare care nu este altceva decat condimentul care imi face viata picanta.


Se spune ca in viata ce e al tau e pus deoparte ...