Pagini

vineri, 26 iunie 2009

SMILE



Zâmbetul este exprimarea plăcută a sufletului. Este urarea de bun venit a lumii sau a unor persoane în viaţa ta. Modalitatea prin care comunici că eşti ok şi prin care doreşti ca în universul interior al cuiva să se producă reacţii în raport cu tine, cel care zâmbeşte.


Zâmbetul nu costă nimic – spunea cineva – dar valorează enorm pentru cel sau cea căruia îi dăruieşti, mai ales dacă persoana care primeşte zâmbetul tău se poate asemăna atunci cu un deşert fierbinte în care nu a mai căzut demult o picătură de apă. Zâmbetul în acest context este o inundaţie de apă, o revărsare de viaţă pentru persoana care îl primeşte.


Zâmbetul este gestul acceptării cuiva, amprenta caldă pe care sufletul o lasă să migreze în celălalt suflet. Este caracteristica fiinţelor umane ce doresc să construiască un pod între sufletul lor şi un alt suflet dispus să dea curs zâmbetului iniţiatic şi să îl păstreze în amintirea sa.

Un zâmbet poate părea banal (şi fizic vorbind, este), dar, dincolo de suprafaţa facială care formulează zâmbetul, se poate găsi miracolul nepreţuit al zâmbetului, efectul terapeutic pe care îl are acesta în viaţa celorlalţi, mai ales dacă vine, asemeni unui dar, din partea unor fiinţe dragi.


Zâmbetul poate reda speranţă unei fiinţe ce a pierdut sau nu mai găseşte ultima uşă a speranţei, speranţa de la capătul speranţei.


Fiecare din noi avem nevoie să zâmbim şi să ni se zâmbească. Prin zâmbet putem reda speranţa, acelora care nu mai găsesc ultima uşă a speranţei. Prin zâmbet, când primim zâmbetul, noi înşine primim sperană când nu găsim ultima uşă a speranţei pe care, odată intraţi, regăsim puterea şi dorinţa necesară pentru a înainta în viaţă.


Zâmbetul tău nu poate muta munţii din loc, dar, dacă prin zâmbetul tău ai redat speranţa cuiva, atunci cu siguranţă, persoana care a început să spere din nou va avea resurse pentru mutarea din loc a munţilor ce s-au interpus în calea vieţii ei.

Cezar Pesclevei




luni, 22 iunie 2009

Meditand la nemurirea carabusului



Visez,visez,visez...visez la ce ar putea fi,cum ar fi fost,unde m`as fi dus,ce as fi facut.Gandurile pun din nou stapanire pe mine,park nu-mi pot reveni dintr`o euforie si melancolie constanta.

Ma gandesc la ziua de ieri,la trecut,la ziua de maine,la viitor si incerc sa descifrez amanuntele fara rost si totusi cu o mare influenta asupra mea.Cum ar fi fost?Ce ar fi daca..? Mereu am impresia c as fi putut face mai bine,mai mult,cu mai multa ambitie.Perfectionismul din mine a ajuns la cote maxime,exagerez in orice detaliu,incerc din puteri sa fie totul perfect si totusi nu-mi iese intotdeauna.

Ma uit la o floare,leganandu`se usor de adierea vantului si parca ma orbeste culoarea tipatoare a petalelor,verdele intens al frunzulitelor aplecate.E gratioasa,mandra si gingasa....e perfecta! Ma uit in sus si vad un nor mare si de un alb imaculat,lasandu mi impresia de pufos si catifelat.Un puf gingant zboara deasupra mea, risipindu`se in vazduhul etern...e minunat...e perfect!! Soarele apune,dispare incet ,lasand in urma mii de raze, in culori atat de aprinse asupra copacilor ,lasand cerul de o culoare pastelata,de vanilie..e superb!

Oriunde m`as uita vad doar perfectiune.Ma amagesc crezand ca poate si eu voi atinge un nivel superior,intr`o postura in care mi`as permite sa nu regret nimic.E o minune s traiesti,sa vezi,sa simti,sa auzi..Omul e o faptura atat de precis construita,incat poti spune c e perfect. Dar din pacate,omul are doar patru simturi...si asta ne priveaza de multe lucruri minunate! Greu reusesc sa ma conving ca sunt si eu doar un om,care oricat ar incerca nu poate fi perfect. Sunt om si asta imi ocupa tot timpul!


marți, 9 iunie 2009

Daca tot e vorba despre fluturi














Fiinte adorabile,mistice,firave...Pana si denumirea lor in orice limba,iti insipira un sentiment de visare,zbor,frumusete,sensibilitate:..butterfly,pillango,mariposa,farfalla etc.Nu o sa postez o documentatie intreaga despre ele,doar las imaginile sa vorbeasca de la sine...